Romanitate si Crestinism

Evolutia factorului etna-demografic la nord de Dunare, dupa “retragerea aureliana”; continuarea ramanizarii. Fosta provincie Dacia Traiana este parasita, asadar, de oficialitatile civile si militare. Cea mai mare parte a populatiei romanizate ramane la nord de Dunare. De altfel, depasind un milian de locuitori(dupa calculele unui renumit cercetator al perioadei, D. Protase), aceasta populatie de producatori liberi (bastinasi si alogeni veterani) nici nu avea cum sa se stabileasca la miazazi de fluviu, in mica provincie organizata de Aurelianus din considerente tactice. In mod firesc, multe asezari daco-romane nord-dunarene cunosc o locuire neintrerupta.

Inclusive vechi centre urbane se caracterizeaza prin acest aspect demographic, desi spre le se indreapta, cu predilectie, valurile de migratori germanici (vizigoti, taifali, vandali, gepizi) sau iranieni (sarmatii-iazygi). Continuitatea autohtonilor din orase este atestata, intre altele, de vestigiile semnalate la Sucidava(Celei), de tezaurul cu monede din bronz, anterioare si posterioare retragerii aureliene, recuperate la Dierna (Orsova). Aceeasi semnificatie au blocarea cu ziduri noi a portilor amfiteatrului de la Sarmizegetusa si transformarea acestuia in “fortareata”, in sfarsit, mormintele de incineratie de langa Napoca si cele de inhumatie semnalate printre ruinele termelor de la Porolissum (Moigrad). Desigur, aceste izvoare arheologice si numismatice indica o viata urbana modesta, comparative cu epoca stapanirii romane.

Mai mult, in vederea preintampinarii marilor pierderi materii si umane, prilejuite de atacurile migratorilor, o parte a locuitorilor vechilor orase romane se indreapta spre tinuturile rurale. In aceasta privinta, dovezi se pastreaza de la Biertan, Brateiu (ambele in Podisul Tarnavelor), gornea (jud. Calas-Severin), Soporu de Campie si Taga (jud. Cluj), Verbita (jud. Dolj). Unele anterioare, altele noi, aparute dupa anii 271-274/275, in vai fertile si regiuni colinare din preajma imensului codru, aceste asezari rurale contureaza imaginea unei zone intens locuite de populatia autohtona a fostei provincii intemeiate de Traian in spatiul dacic.

Desfiintarea frontierei romane de pe linia Carpatilor îngăduie circulatia nestingherita in cele două sensuri, intra- si extra-montane. Astfel, carpii si alti daci liberi din epoca romana patrund in interiorul arcului carpatic. In aceasta privinta,marturii resurse exista in numeroase complexe arheologice, atat asezari:Sopteriu (jud. Bistrita-Nasaud), Cipau (jud. Mures), Mugeni (jud. Harghita), cat si caster: Micia (Mintia, langa Deva), Racari (jud. Dolj), Stolniceni (jud. Valcea). La randul lor, daco-romanii din fosta provincie traiana trec la est si la sud de Muntii Carpati. Pentru acest aspect etnodemografic si cultural, semnificative sunt descoperite de la Piatra Neamt, Bacau- Curtea Domneasca, Sirna-Ploiesti, Straulesti-Bucuresti.

Dinamica demografica de la nord de Dunare nu intrerupe romanizarea. Dimpotriva,o amplifica. Din fostele orase si din asezarile civile limitrofe castrelor de odinioara, pornesc, catre celelalte tinuturi, locuri care vorbesc si scriu limba Latina. Inscriptiile identificate la Biertan(jud. Sibiu) si in alte locuri confirma acest înfățișare lingvistic.

Indeletnicirile economice specifice unei populatii sedentare – argument al continuitatii daco-romane; raporturile acestora cu migratorii. Consolidarea romanitatii nord-dunarene, extinderea ei de o parte si de cealalta a Carpatilor sunt atestate si de practicarea neintrerupta a indeletnicirilor specifice unei vieti sedentare.
Indeletnicirea principala a populatiei romanizate nord-dunarene continua sa fie agricultura. Alaturi de cultivarea pamantului cu cereale, se dezvolta cresterea vitelor, careia ii revine un rol ceva mai insemnat decat in epoca romana anterioara.