Lumina

“Sã se facã luminã” spunea un vechi citat biblic definind importanþa vitalã a luminii. Din aceastã cauzã lumina a fost mereu asociatã cu divinitatea, în antichitate, unele popoare rugându-se chiar la fiecare apus de soare ca astrul suprem sã rãsarã din nou în zori.

Astãzi în pragul celui de al treilea mileniu, omul a reuºit sã desluºeascã o mare parte din misterele optice, datoritã unor savanþi ‘luminoºi’ precum americanul Thomas Edison ºi fizicianul francez Armand Hippolyte Louis Fizecau are în 1970 a mãsurat velocitatea exactã a luminii albe prin vid (299.792.458 m\s). De întocmai el a determinat cã prin aer aceastã vitezã este cu 3% mai înceatã, prin apã cu 25% mai lentã, iar prin sticlã cu
33% mai puþin rapidã.

Astfel, lumina este o formã a radiaþiei electromagnetice similarã cu radiaþia caloricã , undele radio ºi razele X care consistã dintr-o succesiune de oscilaþii foarte rapide a unui câmp electromagnetic într-o gamã variatã de frecvenþe ce pot fi depistate de ochiul uman.
Acesta este capabil ã diferenþieze aproximativ 10 milioane de nuanþe, dar nu percepe lumina ultravioletã spre deosebire de insecte.
Toate senzaþiile coloristice sunt deci produse de vibraþia luminii pe deosebite frecvenþe, între cca. 4 x 1014 (vibraþii\s) pentru vederea culorii roºu ºi pânã la 7,5 x 1014 (vibraþii\s) pentru violet.

Între aceste douã limite este cuprins spectrul ochiului uman depistat prima oarã de Isaac. În concluzie oriunde existã luminã vor apãrea sigur ºi culorile.
Aflâdu-ne într-un secol al iluminãrii artificiale adânc dezvoltate , îmi revin în minte ultimele cuvinte ale lui Goethe rostite pe patul de moarte la 22 martie 1832 :