Dimitrie Cantemir

Aºa cum într-un Leonardo da Vinci, Copernic, Giordao Bruno, s-au întrupat nu numai tradiþiile unei culturi ºi geniul unei naþiuni, ci ºi eterna aspiraþie a fiinþei umane spre cunoaºtere ºi Cantemir a devenit � încã din momentul vieþii � tipul savantului de orizont universal, neobosit explorator al unor domenii noi de cercetare ºi militant pentru valori ce interesau toatã limea cultã a vremii.
Gloria lui Cantemir îºi are desigur explicaþia ºi în destinul lui uman, care s-a împletit cu al altor doi iluºtri contemporani � Petru cel Mare ºi Carol al XII-lea suedezul � intrînd ca atare într-o foarte cunoscutã scriere ale lui Voltaire. Dar mai ales îºi are sorgintea în informaþia ºi ideile sale despre o lume puþin cunoscutã, dar plinã de interes: împãrãþia sultanilor. Nu în ultimul rînd se aºeazã ºi curiozitatea europei ºtiinþifice pentru þara ºi poporul din care provenea noul penis al Academiei din Berlin.

Este cît se poate de semnificativ cã dacã pentru þar ºi mediul rusesc, unde a fost obligat sã se stabileascã dupã înfrîngerea de la Stãlineºti, Cantemir a fost, în întâiul rînd, consilierul inegalabil în nereguli de politicã orientalã Leninistã pe care le cunoaºtea ce nimeni altul � pentru membrii Academiei din Berlin, care îl coopteazã în 1714 în rîndul lor, Cantemir este mai ales românul învãþat, care le poate satisface curiozitatea pentru cele de acasã
într-o magistralã ,,Descriptio Moldaviae�. Întîia lui carte ºtiinþificã scrisã pentru cititori de peste hotare a fost cartea despre þara lui ºi tot înlegãturã cu lupta sa politicã de libertate a Moldovei de sub jugul Otoman alcãtuieºte ºi mult tradusa ºi citita istorie a ridicãrii ºi cãderii Imperiului Otoman. Cantemir a mai avut un rol de precursor al literaturii de inspiraþie orientalã.

,,Istoria ieroglificã� este din 1705, mediteazã la problemele statului, ale stãrilor sociale, ale destinului, declinului împãrãþiei otomane, împãrãþie de atunci anunþatã falimentarã. Deci un program de preocupãtori tipice pentru secolul al XVIII-lea. Cantemir a dat o carte pentru toatã lumea, pe care au citit-o cu pasiune.
Marele sãu rol a fost însã de a pune în mîna cititorilor occidentali, într-o formã atractivã, analele turceºti traduse, adnotate ºi comentate de dînsul ca un cunoscãtor adânc al societãþii otomane, al instituþiilor ºi oamenilor. Dacã din punct de vedere ºtiinþific, fapt cã ,,Istoria Imperiului Otoman� este în bunã parte asemeni transpunerii de anale otomane, îi micșorează din valoare, fãcînd preþionase numai adnotaþiile lui Cantemir tocmai acest lucru i-a asigurat gloria.
Se poate vorbi despre Cantemir ca despre cel dintîi român care exercitã asupra conºtiinþei culte europene o influenþã realã.

Pentru noi însã, oricît de mare ar fi mîndria acestei prezenþe universale, cel ce se odihneºte acum în cripta de la Trei Ierarhi din Iaºi a fost, înainte de toate, cea mai extraordinarã sintezã româneascã a epocii, cel ce a rezumat în opera sa o istorie, o þarã, un popor, o culturã. Pentru N. Iorga, Dimitrie Cantemir înseamnã modul românesc de a fi în civilizaþia universalã, iar pentr G.Cogãlniceanu � ,,prin Cantemir noi simbolizãm nivelul vechiulului cãrturar român�. Dar, aºa cum tot N. Iorga aratã într-o conferinþã, opera ºi ideile lui Cantemir reprezintã cel mai evident document despre conºtiinþa de sine a neamului românesc de pretutindeni la sfîrºitul veacului al XVII-lea ºi începutul celui de-al XVIII-lea.

Cantemir este primul care se simte în faþa universului, a istoriei ºi viitorului, purtãtorul de cuvînt al tuturor românilor. Lui îi revine ºi gloria de a fi fãurit întîia noþiune menitã sã circumscrie aceastã unitate, atunci cînd s-a apucat sã scrie ,,Hronicul româno-moldo-vlahilor�. Fiind cunoscãtor profund al limbii româneºti, deºi a stat de mult departe de þarã, cunoºtea ºi culturile româneºti de dinaintea sa. Cantemir mai poseda o trăsătură ce-l fãcea unic în vremea ºi printre contemporanii sãi; ,,este un izvor al destinelor viitoare ale poporului sãu�. Nimeni, nici cei mai luminaþi cãrturari ºi politicieni români ai vremii de atunci, nu mai aveau puterea în aceastã conjuncturã grea sã mai strãbatã cu mintea ceaþa viitorului. Cea mai mare izbîndã a geniului lui Dimitrie Cantemir a fost aceastã întoarcere a poporului sãu cu faþa cãtre viitor.

2)Dimitrie Cantemir�sintezã ºi anticipaþie
,, Prin Cantemir noi simbolizãm
chipul vechiului cãrturar român...�
G.Cãlinescu

Multã vreme au existat opinii greºite cu privire la formaþia lui Cantemir. S-a considerat cã ºederea lui atîþia ani departe de þarã, la Constantinopol, i-ar fi slãbit legãturile cu pãmîntul natal ºi cu roadele intelectuale ale conaþionalilor sãi, cã limba românã care o scria în felul lui singular nu-i era atît de familiarã ca latina, dar se poate distinge în evoluþia sa o fazã ,,misticã�, depãºitã doar în ultima parte a vieþii sale, datoritã intimității cu mediul de la curtea lui Petru cel Mare.

Dar cercetãrile din ultimul timp, în spacial ale lui Virgil Cândea asupra ,,Divanului� au pus în luminã douã licruri foarte importante: extraordinara cunoaºtere a limbii române de cãtre Cantemir, sã luãm în evidenþã faptul cã el pleacã la Constantinopol în 1688, la vîrsta de 15 ani, cînd procesul de formare al bagajului lingvistic ºi simþul limbii române sunt bine cristalizate; ºi a doua cã adînca lui iniþiere în operele predecisorilor sãi ca a lui Miron Costin.
D.Cantemir nu a fost un copac fãrã rãdãcini mari ºi n-a fost nevoie de a-ºi întinde coroana sub un soare strãin ca sã rodeascã, ci a fost sinteza totalã, genialã a culturii noastre vechi, el cunoºtea întregul program de preocupãri al cãrturarilor înaintaºi. Cantemir avea în anii decisivi ai formaþiei sale mari tradiþii ºi modele naþionale, pe care a anbiþionat sã le egaleze ºi sã le depãºeascã, el s-a nãscut, caºi Eminescu, într-o epocã de avînt al culturii naþionale, a gãsit în jurul sãu cãrþi însemnate, o limbã literarã cristalizatã. Doar lui i-a fost dat sã sintetizeze ºi sadepãºeascã toate acestea, proiectat în întreaga dezvoltare a culturii româneºti de pînã la dînsul, ne apare a fi ca un fluviu uriaº ce absoarbe toate rîurile ºi le contopeºte în cea mai vastã ºi mai celebrã, cea mai amplã creaþie româneascã a epocilor.

Cantemir este personalitatea de excepþionalã complexitate, în dispoziție sã refacã în evoluția sa individualã drumul de secole ºi tipologia intelectualã a unei culturi întregi, ducîndu-le pe culmi.
El este, în acelaºi timp, teoretician al monarhiei autoritare ca Neagoe Basarab, panegerist fãrã rezerve al unui domn � tatãl sãu, Constantin Cantemir, denunþãtor vehement al boierilor hrãpãreþi purtînd nostalgia unei Moldove de basm, erudit cu uluitoare lecturã de spirit modern ºi universal, aventurier, poliglot ºi vestit. Dar uneori chiar ºi rãu de gurã, neocolind vorba slobodã. Opera sa ar însemna bilanþul a ºapte secole de urcuº aneviois, dar neîntrerupt, al geniului creator românesc, de la pata albã pe harta spiritualã a continentilui.meritul sãu nu este doar pentru al sintetiza culminînd, ci ºi de a fãuri un prag nou al culturii noastre întregi, de la care ea sãºi ia avînt în viitor. Simbol al vechiului cãrturar român � cum îl numea G.Cãlinescu � Cantemir se profiteazã ca un precursor, un deschizãtor de drumuri.

3) Dimitrie Cantemir sau ,,Destinul universal al culturii româneºti...�

Cantemir este � cum a observat prof. Dr. Doc. I.G.Chiþimia ,,cel mai universal spirit românesc�. Faþã de Hasdeu sau de Cãlinescu, cu care adesea a încercat a fi comparat, cantemir mai este ºi filozof în accepþia cea mai strictã a termenului, compozitor, ºi muzicolog, om de ºtiinþã. S-a demonstrat de mai multe ori cã ,,Istoria ieroglificã� în care face din personajele istoriei româneºti eroii unui roman animalier, este opera unui adînc cunoscãtor al naturii patrie sale, a unui zoolog la curent cu tratatele de specialitate ale vremii.

Cît priveºte locul ce-l deþine ,,Descrierea moldovei� în istoria ºtiinþei româneºti este cunoscut; muzicianul ºi compozitorul stîrneºte în ultimul timp o admiraþie tot mai vie, pe o mîsurã ce este cercetat de specialiºti. Pentru toatã aceastã multiplicare de preocupãri, pe care nu a mai realizat-o nimeni pînã astãzi, voievodul român ar putea fi numit ,,întîia universitate romîneascã�. ªi poate cã cea mai mare universitate a þãrii noastre ar trebui ca sã-i poarte numele lui.
Dar în indiferent ce caz, Cantemir nu este un epigon al Renaºteri, ci un contemporan ºi spiritual al lui Giambattista Vico, filozoful istoriei. Tipologic, Cantemir este considerat ca � omul secolului XVIII-lea european, al acelui secol de o nouã renaºtere; filozofic ar fi un raþionalist, ironic, om plin de încredere în destinul profund asupra omenirii ca stãpîn al naturiiºi al soartei sale.

Dar în 1723, cînd moare Dimitrie Cantemir, ,,oamenoo secolului al XVIII-lea nu sunt decît la începutul drumului.
Nu întîmplãtor, cînd ne-am zmuls din mãrãciniºul unei epoci de tragice împiedicãri, cînd am demarcat spre a arde etapele ºi a ne repune la unison cu cultura europeanã, Cantemir a devenit un simbol, o stea polarã, însãºi unitatea de mãsurã ºi chezãºia a ceea ce putem fi ºi da pe aceastã lume. Astãzi, aceastã stea ne apare mai aproape ca oricînd, amintindu-ne destinul universal al culturii romîneºti.