Balada Miorita

Mioriþa este deci o baladã pãstorescã popularã. Pentru cã aparþine literaturii populare ; nu cunoaºtem autorul (are caracter anonim) textul s-a transmis de la o generaþie la alta prin cuvânt (are caracter oral), la facerea acestui text ajută mai mulþi membrii ai comunitãþii (caracter colectiv), textul poate fi insoþit de muzicã (caracter sincretic).

Tema mioriticã circulã în peste 1400 de variante. Cea mai cunoscutã variantã a fost descoperitã în Munþii Vrancei de Alecu Russo ºi publicatã în 1850 în revista „Bucovina”, apoi inclusã în culegerea „Poezii poporale. Balade (cântece bãtrânesti) adunate ºi îndreptate de Vasile Alecsandri” 1852. Varianta aceasta a fost deci adaptatã de poet normelor limbii literare.
Din punct de vedere structural textul este alcãtuit din versuri scurte , ce au mãsura de 5-6 silabe , rima împerecheatã, sau monorimã ºi ritm trohaic.

Tema baladei este transhumanþa care se îmbinã cu o adevãrata concepþie despre viaþã ºi moarte .
Balada cuprinde 6 motive fundamentale: motivul transhumanþei, motivul complotului, motivul mioarei nãzdrãvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntã ºi motivul mãicuþei bãtrâne, structurate în 3 pãrþi.
Prima parte cuprinde primele 2 motive (al transhumanþei ºi al complotului) .
Partea a 2-a corespunde celui de-al treilea pretext (al mioarei nãzdrãvane); este realizatã prin dialog. Partea a 3-a corespunde celorlalte motive (motivul testamentului, al alegoriei moarte-nuntã ºi al mãicuþei bãtrâne) este caracterizatã de lirism. Cele trei pãrþi sunt legate prin conjuncþiile coordonatoare adversative „dar”, „iar”.
Pentru cã balada este o specie a genului epic , naratorul de pers. a III a îºi prezintã indirect gândurile prin intermediul acþiunii ºi al personajelor.

O altã caracteristicã a genului epic este acþiunea desfãºuratã în spaþiu ºi timp.
Spaþiul acþiunii este prezentat cu ajutorul metaforelor „Pe-un picior de plai /Pe-o gurã de rai „. Acestea sugereazã frumuseþea ºi liniºtea acelui loc .
Timpul acþiunii este plasat toamna, în momentul coborârii turmelor la iernat.
Subiectul este modest ºi poate fi povestit în funcþie de momentele subiectului. .

În expoziþiune ne sunt prezentate locul, timpul ºi personajele care participã la acþiune. 3 ciobani se coboarã cu oile de la munte pentru iernat . Aceºtia aparþin unor zone geografice diferite: „Unu-i moldovean/ Unu-i ungurean/ ªi unui vrâncean”.
Intriga este declanºatã de dorinþa celor 2 ciobani (cel ungurean ºi cel vrâncean) de a-l omorî pe cel moldovean, pentru cã acesta are o situaie financiarã mai bunã: „Vor sã mi-l omoare / Cã-i mai ortoman/ ª-are oi mai multe/ Mândre ºi cornute/ªi cai învãþaþi/ ªi câini mai bãrbaþi”.

Desfãºurarea acþiunii inițiază cu surprinderea comportamentului ciudat al mioarei „De trei zile-ncoace/ Gura nu-þi mai tace/ Ori iarba nu-þi place / Ori eºti bolnãvioarã/ Drãguþã mioarã? Oiþa personificatã îi mãrturiseºte ciobanului complotul ºi îl sfãtuieºte sã-ºi ia mãsurile de apãrare „Dragule bace / Dã-þi oile ncoace/ La întunecat zãvor/ Cã-i iarbã de noi/ ªi umbrã de voi/ Stãpâne, stãpâne/ Îþi cheamã º-un câine / Cel mai bãrbãtesc/ ªi cel mai frãþesc”. Din acest dialog reiese afecþiunea dintre cioban ºi mioarã, reciprocitatea sentimentelor, exprimate cu susținerea dativului etic „vor sã mi-l omoare”, a diminutivelor „mioriþã”, „drãguþã” ºi a vocativului „stãpâne, stãpâne”. Momentul ales de cei doi ciobani pentru a-l ucide pe baciul moldovean este „apusul soarelui”.

Deºi moartea este ipoteticã, ciobãnaºul îºi exprimã ultimele dorinþe în faþa morþii: împlinirea ritualului înmormântãrii chiar de posibili sãi asasini. Locul îmormântãrii este în „strunga de oi”, în dosul stânii pentru a rãmâne astfel, ºi dupã moarte alãturi de oile ºi de câini sãi. Doreºte sã i se aºeze la cap fluierele dragi; (însenm tradiþional al meseriei) fluierasul de fag, „fluieraºul de os”, ºi „fluieraºul de soc”, care sunt capabile sã transmitã diferite sãri ºi sentimente.

Dramatismul este astfel prezentat gradat. „Lacrimile de sânge”ale oierului înlocuiesc bocetul tradiþional ºi aratã durerea imensã a oilor dar ºi a ciobanului ce pãrãseºte viaþa. Tânãrul pãstor vrea ca mioara nãzdrãvanã sã ascundã mioarelor moartea sa, pe care sã le-o înfãþiºeze ca pe o nuntã de proporþii cosmice ( acest episod reprezintă punctul culminant). Versul „sã le spui curat” introduce aceastã deformare a adevãrului pentru cã moartea este înlocuitã prin nuntã cu ajutorul alegoriei. Nunta este imaginatã într-un cadru feeric, cu personaje aparþinând naturii terestre ºi cosmosului: soarele, luna , brazii, pãltinaºii, munþii, pãsãrile , stelele.

Versurile „Cã la nunta mea/ A cãzut o stea”sunt asociate în concepþia popularã cu dispariþia unei fiinþe . Moartea este vãzutã ca o contopire cu natura. La baza acestei alegorii stã concepþia popularã conform cãreia tinerilor necãsãtoriþi li se face o înmormântare sub forma unei nunþi simbolice. Ciobãnaºul presupune cã va fi cãutat de mama sa pe care ne-o prezintã ca fiind „bãtrânã” ºi „cu brâul de lânã”. Acest detaliu vestimentar trimite la lumea oierilor . Ea este surprinsã într-o chinuitoare cãutare „Din ochi lãcrimând/ Pe câmp alergând/ Pe toþi întrebând/ ªi la toþi zicând” care aratã puternica dragoste maternã. Zbuciumul mamei este sugerat cu ajutorul verbelor la gerunziu. Apare acum portretul fizic al ciobanului, vãzut prin ochii mamei sale . Tânãrul devine astfel un tip de frumuseþe fizicã ce dubleazã frumuseþea lui moralã „Mândru ciobãnel/Tras printr-un inel/Feþiºoara lui /Spuma laptelui/Mustãcioara lui/ Spicul grâului, Periºorul lui/ pana corbului.

Deznodãmântul lipseºte , lãsând loc interpretãrilor .
Atitudinea ciobanului în faþa morþii reprezintã porțiunea lirico-dramaticã, a baladei . Mioriþa este deci o îmbinare a genurilor literare . Naraþiunea se îmbinã cu dialogul, monologul ºi descrierea .
Personajele sunt cei trei ciobãnaºi, mioara nãzdrãvanã, mãicuþa bãtrânã.